Prima serie formată din șase polițiști români, cunoscători de limba bulgară, va fi detașată, în perioada 1 iulie – 31 iulie, în stațiunile turistice din Bulgaria, pentru a-i consilia și a le acorda sprijin cetățenilor români care aleg să-și petreacă vecanța pe teritoriul acestei țări, se arată în comunicatul Poliției.
Spre deosebire de anii înateriori, în acest sezon, la solicitarea autorităților bulgare, polițiștii români vor fi prezenți și în stațiunea Balcic, pe lângă Albena și Nisipurile de Aur.
Din acest motiv, numărul polițiștilor români pe litoralul bulgăresc a fost suplimentat cu câte doi pe serie, astfel că prima serie, care își începe marți misiunea, cuprinde șase polițiști: trei din Teleorman și câte unul din Dâmbovița, Sibiu și Timiș.
Pe durata misiunii, polițiștii români vor acționa în uniformă și vor executa activități de patrulare împreună cu polițiști bulgari, în patrule mixte.
Misiunea polițiștilor români se va desfășura în două serii, respectiv 1 iulie – 31 iulie și 1 august – 31 august, în fiecare din cele trei stațiuni urmând să acționeze câte doi polițiști români pe durata fiecărei serii.
Este al cincilea an în care se organizează asemenea misiuni, activitățile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiștilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct polițiștilor români pentru soluționarea unor probleme, deși se aflau pe teritoriul altui stat.
Pe 28 iunie 2010, la Giurgiu, șeful Poliției Române, Petre Tobă și secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum și a misiunilor de patrulare comune a autorităților competente din România și Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii și liniștii publice”.
Activitățile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât și iarna) în zonele în care se deplasează turiști români și bulgari.